Fericirea e pe bucatele

:D

Zilele trecute..

             Zilele trecute in timp ce ma intorceam de la summer job-ul meu am avut o experienta cel putin interesanta. Eram cam obosita, mi-era foame, vroiam cat mai repede acasa, dar totusi ma opresc din mers si ma holbez in fata Casei de Cultura unde un tip o dadea cu hip hop de zor, cu atata pasiune de parca ar fi fost pe o scena cu mii de fani extaziati in jurul lui. De fapt, erau doar cativa pensionari si parinti cu copiii la plimbare care se odihneau pe banci si implicit, se uitau la spectacolul din fata lor. Si zic” Cine mai e si vedeta asta locala de se agita aici asa increzator?” Fac eu stanga imprejur, ma sprijin asa smecheraste de o bucata de beton si sfidez cu privirea "talentul" din fata mea. Baiatul le avea asa oleaca, el stie ce spunea acolo, dar atitudine avea. In schimb, in spatele lui doua mimoze m-au facut sa-mi pun palma peste cap la propriu. Pur si simplu rageau. Ei, si atunci, nici n-apuc sa-mi ascund strambatura chipului ca se apropie de mine o tipa zambitoare cu un pliant in mana. Si-mi zice” Crezi in Dumnezeu?” Si-i zic” Daca esti Martorul lui Iehova, poti sa faci pasi”. Si zice ca nu, ca e nuj ce “rahat” (turcesc) de organizatie crestina. Si zic” Nu ma intereseaza, dar ia spune-mi despre ce este vorba”. Nu prea ma interesa continutul descrierii, ci vroiam sa vad cat de bine isi zice “poezia”, asta pentru ca in aceeasi zi, o fata mi s-a balbait de cateva ori in timp ce imi prezenta niste cosmetice pentru plaja. Mna..Cred ca aveam un moment in care vroiam sa ma hranesc din oameni emotivi. Cand am vazut ca este increzatoare si relaxata, am inceput s-o sfidez si pe ea, dar cu intrebari provocatoare la adresa organizatiei pe care o reprezenta. Si nu stiu cum se face, dar un lucru chiar mi-a placut din ce a zis; poate latura mea materialista s-a simtit mai degraba incantata de cele auzite. Si anume, “cere-I lui Dumnezeu tot ce-ti doresti, fa-ti un wishlist si sa nu iti fie rusine sa ii ceri lucruri marete! Cere-i-le cu tupeu, crede in ele si roaga-te sa ti le dea. El vrea sa ne bucure ca pe niste copii”, ca asa i s-a intamplat ei, sa ceara si sa primeasca. Zic” Da, suna bine. Dar poate esti un caz special, poate n-ai cerut marea cu sarea, poate nu toti au bafta asta, plus ca uneori daca dorintele nu ni se indeplinesc la timp, facem mofturi si ne suparam. Nu prea avem noi rabdare sa asteptam sa ne pice din cer, asa ca trecem singuri la fapte.” Si totusi mi-a placut sa aud vorba aia, mi-a dat asa, ceva de care sa ma agat atunci cand nu mai am sperante. Si din vorba in vorba o dam in discutii filozofice, pentru ca nu imi place sa ma complic in discutii despre religie; mi-e de ajuns sa cred in ceva divin si atat, iar tipa a fost flexibila si s-a adaptat cu brio caracterului meu iscoditor(cel putin la ora aia). Si nu stiu cum se face, dar am vorbit o ora si jumatate cu ea. As fi putut fi acasa ca in orice alta zi dupa o tura de munca, dar eu mi-am schimbat brusc traiectoria si m-am trezit andrenata in discutii spirituale, chiar si personale, cu o necunoscuta. O necunoscuta care totusi m-a scutit de aberatii religioase si s-a transformat intr-o tanara proaspat casatorita care e fericita ca asteapta un copil. O fata cu surprinzator de multe lucruri in comun cu mine. Parca am profitat de prezenta ei si de constientizarea faptului ca n-am s-o mai vad, ca sa imi descarc sufletul de secrete si sa le dezbat fara rusinea ca voi fi judecata. A fost mereu zambitoare si mi-a oferit fara sa stie argumentele pe care le stiam deja inlauntrul meu si pe care aveam totusi nevoie sa le aud. Ne-am regasit in aceleasi pacate si am fi putut sa ne judecam reciproc, sa ne contrazicem, sa radem una de cealalta. In naivitatea mea, chiar mi-a placut latura ei umana. Pentru ca asta sunt si eu, umana, cu toate slabiciunile de rigoare.

Si discutand noi asa, aflu ca grupul acela de cantaciosi erau de fapt membri ai organizatiei lor, iar hip hop-ul ala ragusit exprima printr-o latura moderna, zic ei, idei din Biblie. A urmat o sceneta, tot cu acelasi scop, de a indemna oamenii la schimbare in bine si bla bla ..nothing new. Eu sunt constienta de intentiile lor bune, dar pana mea, mereu imi vine in minte Pariul lui Pascal. Ce sa fac? Mai bine imi tin conceptiile astea pentru mine, ca si asa, cu ele sau fara ele, viata mea pamanteana nu se schimba cu mare lucru.

Anyway, e prea sensibil subiectul ca sa il dezbat sau sa incerc sa multumesc diversitatea contra opiniilor.

Ideea e ca imi place sa vad un semn in lucrurile care ma fac sa plec zambind acasa, care ma fac sa simt ceva revelatoriu.

 Inainte sa plec am propus o imbratisare de grup, pentru ca mai era prezenta inca o fiinta, putin mai tacuta, dar pe care se citea neincrederea si tristetea. Avea nevoie si fiinta aia de o imbratisare, chiar daca habar n-am cum o cheama.

.....2be continued

Another sunny day

Nisip, palcuri de iarba, valuri, pescarusi, muzica la casti, Tu pretutindeni. Relaxare. Meditatie. Recunostinta.

           Iti multumesc pentru vant, bronz, glasuri vesele si lipsite de griji, pentru apa, pentru bere, pentru iarba, pentru nori, ploaie, racoare, pentru muzica buna, pentru iubire si alte sentimente asociate, pentru fiori, sperante, multumesc pentru zambete, pentru dulciuri, pentru fructele acre, pentru frati, pentru internet si webcam, pentru diversitatea florei si a faunei, pentru inocenta, pentru spectacolul zilnic de pe cer, pentru Soare si protectia oferita de planete, multumesc inca o data pentru vremea asta buna si pentru ecourile copilariei care se rasfrang mereu aici pe plaja. Multumesc pentru amintiri, pentru experiente, pentru efectul metamorfozant al plimbarilor nocturne, multumesc pentru necunoscutii prietenosi, pentru singuratate si liniste, pentru paduri, pentru carti, scriitori si alti artisti, mersi pentru jocuri, chitzaieli, alintari, pentru mirosul de fan, mersi pt struguri, coacaze, zmeura, narcise si bujori, mersi pentru masa din familie, pentru muraturi, pentru mujdei, salata beuf, pentru sarbatori, daruri si zile de weekend.

          Dar mai ales iti multumesc pentru ziua de azi, pentru ca m-am trezit din somn si te simt in inima mea. Te plimbi si te bucuri cu mine, dansezi, respiri, simti, lupti, astepti si imprasti gandurile tale bune celor din autobuz, celor care asteapta cu tine la semafor, celor batrani, celor mari si celor mici. Multumesc ca esti aici si nu ma uiti si ma uimesti mereu facandu-ma sa ma simt atat de protejata si speciala cand aparent sansele mele sunt mici. Dar Tu esti eu, iar eu sunt Tu.

         In schimb tu, cititorule, ai putea crede ca mananc rahat. Mananc. Dinala turcesc. Smile my dear, smile, descreteste-ti fruntea si nu mai fi un nenorocit nerecunoscator, vesnic frustrat si nemultumit. Iubeste. Iubeste detaliile care formeaza intregul. 

                                                                                                                           

Scriitorul...

Ma simt ca un scriitor fara inspiratie. Un scriitor care traieste din asta. Unu lefter si disperat. Unu care sta pe scaun in fata ferestrei, in fata zecilor de blocuri si se simte ca pe o scena alaturi de multi spectatori invizibili. Este si nu este singur. Dar e interesant sa te simti supravegheat de necunoscuti care nu te pot atinge, nu iti pot vorbi si ale caror impresii, desigur, nu le poti auzi. E ca si cu Dumnezeu.

Sunt un scriitor tipic, cu ochelari, cu pungi de fast food in jur, o camera dezordonata, dar care asculta Brian Crain si priveste la cer de parca s-ar inspira din substanta lui. Ce-o fi dincolo?  Scriitorului i-ar sta bine cu un trabuc. Daca ar avea mustata. Dar n-are. Are codite ondulate si un pahar cu lapte. Scriitorul minte.

Ar vrea sa stea acum in curtea unei case albe cocotata undeva pe un deal din Grecia, cu privelistea catre o livada de portocali care se termina abrupt in stancile ce imbratiseaza Mediterana. Sa fie vremea nasoala, ca sa se poata inspira din tensiunea ei. Oricum, acolo nimeni nu s-ar grabi sa fuga din calea unei ploi de vara.

Muzica scriitorului s-a oprit, iar constientizarea realitatii l-a readus in Romania. Fuck! 

Dar nieee...Scriitorul e recunoscator pentru tot ceea ce primeste si tot ceea ce i se ia. 

Ok. Scriitorul minte.

Update 15.07.2013
Se pare ca scriitorul chiar era supravegheat. Ca urmare, acest mesaj prins cu clestisori la geam de catre vecinul de vis-a-vis. Ce era scris acolo? Ehee..asta-i alta poveste, alta mancare de peste, intr-o alta zi..

One sunny day

Da, si ca de obicei, mi se intampla lucruri frumoase cand ma astept mai putin. Sunt atatia ingeri care roiesc in jurul meu! Majoritatea sunt trecatori, apar din cand in cand si iti insenineaza chipul. Astia sunt ingeri. Cei care au un impact revelatoriu asupra gandirii tale.

Azi m-am dus la plaja. Hodoronc tronc, mi-am pus o rochie lunga vaporoasa, mi-am luat cearsaful de pe pat, intrucat altul nu aveam si ,"imprevizibilmente", m-am indreptat catre cea mai apropiata plaja. Ma asez intre doua toplessiste. Una de vreo 25, alta de vreo 55.

Marea era agitata, auzeam oamenii cum se jucau in valuri, tipetele lor de bucurie, barfele celor de pe plaja, glumele, pescarusii. Totul se auzea intr-o surdina cum doar la mare se aude. Toate sunetele alea se aglomerau in ceva frumos ce se rasfrangea asupra mea odata cu razele blande de soare.

Si stand eu asa, toplessista de 55 de ani ma intreaba cat e ceasul. I-am raspuns. Apoi am inceput o conversatie tipica despre vreme, oras si societate. Toplessista de 25 m-a rugat si ea sa ii pazesc cearsaful cateva minute. Daca eram baiat, as fi admirat-o in timp ce intra in apa, iar la intoarcere i-as fi cerut drept recompensa pentru sacrificiul meu o iesire la un ceai cu gheata maybe. Dar sunt fata, si eram deja andrenata in discutia cu toplessista de 55.

Tot vorbind asa, imi spune ca era deprimata, sotul mort de 10 ani, ea satula de viata, plictisita, pana cand intr-o zi s-a hotarat sa zambeasca mai mult, dar nu putea face asta fara oameni zambitori in jurul ei. Cica, de fapt, ii e cam rusine sa faca topless. Initial a crezut ca am 16 ani si a ramas uimita sa afle ca am terminat facultatea. Mi-a spus ca sunt alba ca o branza. Ca sunt firava si creata ca fiica-sa si ma cheama ca pe nepoata-sa. M-a tinut de mana la plecare ca sa ma protejeze de masini si a comentat la cei din jur exact cum o fac eu, dar in gand. Tanti era un free spirit. Mi-a oferit aceleasi sfaturi si aceleasi urari ca toti ceilalti ingeri trecatori. Cred ca asa ii identific. Nimeni nu iti ureaza aiurea de bine cu atata drag. Ingerii nu sunt opulenti, nu epateaza, au doar zambetele largi si vorbesc din inima. Ea mi-a spus ca parca m-a trimis Dumnezeu in calea ei si ca e fericita ca m-a intalnit. Iar eu crezusem acelasi lucru despre ea. Ingerii se confunda adeseori intre ei. Ne-am dat intalnire data viitoare in acelasi loc pe plaja. Eu cu o toplessista de 55 de ani :) Din pacate nu ne-am mai revazut niciodata.

  Dumnezeu n-are varsta, n-are culoare, n-are bronz, n-are meserie, n-are statut social. Dar Dumnezeu are sentimente. Asadar, e loc pentru El in inima mea.

Realitatea e subiectiva

Uneori si adevarul e subiectiv..

Fiecare crede ca “lumea” lui e cea mai great si cea mai right. Dar lumea asa cum o privim noi este, ghici ce? Perceputa in mod subiectiv. Asa ca, prietene, nu te amesteca in lumea altora si nu fi tu “martoru lu Iehova” sa-i convertesti pe altii la “lumea” ta. Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Nu-ti bate capul. Daca stilul altora nu coincide cu al tau, daca aspiratiile lor sunt altele, visele si pasiunile la fel, daca tu vrei ceva, iar el altceva, nu-i face omului peri albi, lasa-l in lumea lui, daca aia ii aduce bucurie. Ca pana la urma nu traim doar pentru altii, nu traim sa-i facem fericitii pe ei. Asta e doar o vrajeala pe care o bagam la “inceput de drum”, ne dam putin silinta sa iasa bine, dupaia schimbam oamenii din jur, ii facem cum vrei noi si apoi le spunem “ Stii, nu mai esti ca la inceput”, “No shit??”. Si asa apar problemele. Cred ca totusi la un moment dat realitatile noastre corespund, si e misto sentimentul cand vezi ca cineva gandeste ca tine. Ei bine, nu esti singur in lumea ta! Lasa-i pe altii, pastreaza-le amintirea, dorestele binele si continuati drumul. Suntem prin natura egoisti, deci traim sa ne implinim idealurile.

Lasa frustrarea, nu ai puterea sa schimbi nimic, cel putin nu de unul singur, si chiar daca speri ca ai reusit, de fapt, fraierul ala pe care crezi ca l-ai invins e multumit in lumea lui, iar tu ai falsa impresie ca ai castigat. Nu poti sa intri in ratiunea lor. Nu poti sa ii faci sa vada viata prin ochii tai oricat ai incerca. Fii nepasator!!! Crede-ma!! Dauneaza cel mai putin!

Be positive, smile si continua sa mergi chiar si singur spre destinatia aia necunoscuta de care ti-e atat de teama. Daca n-ai sa mori pe drum, ii numai bine. Keep on walking, life is great!!!

Memories..

Mi-e dor sa aud cainele latrand in intuneric la trecatorii din drum, sa ies in curte si sa vad ca nu e nimeni la poarta noastra, ci doar trecuse un batran ce si-a ridicat palaria in semn de pace. Se aude in departare sunetul unui tractor sau tropaitul unui cal. Si stand acolo in bezna, mi-e dor sa privesc la orizont si sa vad sutele de luminite din satul invecinat. Sa ma uit spre cer, sa simt cum ma invart odata cu pamantul, sa raman uimita si sa-i spun pustiului de langa mine cat sunt de frumoase stelele lor. Iar el sa nu ma creada, sa rada de mine, pentru ca stelele alea sunt singurele pe care le cunoaste. Crede ca de oriunde se vad la fel si nu isi imagineaza ca ar fi speciale sau ca le va duce dorul vreodata. Mi-e dor sa simt mirosul porumbului din hambar, sa vad luna de dupa bolta de struguri, sa fie liniste si sa aud greierii. Si apoi sa deschid o portita mica si s-o las sa se inchida singura in urma mea, intr-o aglomeratie de ecouri metalice. Catelul sa schelalaie ca l-am lasat singur, florile sa tot doarma in jurul fantanii, iar pustiul sa tranteasca o usa de lemn spunandu-mi noapte buna. E posibil sa imi fie dor de sunetul trantirii unei usi din lemn batran? E posibil sa existe o varietate unica de mirosuri incarcate cu memorie? E posibil sa fim incurabili fata de unele amintiri? Sa refuzam sa traim fara a le resimti din cand in cand? Sa acceptam sa ni se ia orice, numai asta nu. Pentru ca nu cerem mult, cerem ca natura sa fie la locul ei si sa regasim lucrurile dragi asa cum erau cand am crescut pe langa ele. Daca ni s-ar lua si asta, s-ar pune capac. Am innebuni. As innebuni. Inteleg sa-mi iei persoanele dragi care au “sfintit locul”(Ioan Slavici), dar macar lasa-mi “locul” asa cum era. Si mai ales, nu ma indeparta de locul ala. Lasa-ma sa-mi fie dor de el, dar du-ma acolo din cand in cand. In simplitatea aia. N-am nevoie de renovari, de mobila noua si nici macar de o toaleta adevarata. Pune una in fundul ograzii orataniilor, da-mi un par sa pot sa ma feresc de gaste, si-mi e de ajuns. Ma fa doar sa fie si vara, sa pot sa ma plimb prin livada..

Psihologia zambetului sau

Nu stiu…e ceva la mijloc. Obisnuiesc sa ma conectez la endorfinele lui pe care apoi le imparte fara sa stie cu mine. E o aglomeratie de serotonina temporala. Dar cand e, e multa. Ma invaluie toata si-apoi pleaca, ma lasa cu niste melatonina. Si aia insuficienta. Dar macar imi accelereaza timpul catre el.

Parca e inutil sa scriu romane si sa definesc poetic un sentiment uman pe care il avem cu totii in diverse momente, cu diverse persoane. E clar ca nu poate fi o banalitate in asta si ca mereu cea mai frumoasa poveste e ultima. Dar toti vrem sa fim speciali, desi sentimentele sunt mereu aceleasi. Difera persoana, desigur, si asta le da unicitate.  E frumos sa fii om, un privilegiu as putea chiar spune, asta daca ar fi sa imi imaginez ca Dumnezeu a tras la biletele cand ne-a ales specia.

Scuza-mi impartialitatea. Imi place si mie romantismul. Dar uneori imi sunt prea clare lucrurile ca sa le mai dau o nuanta miraculoasa. El devine oxitocina mea! Mai concret de atat nu se poate :D  “Noi”-ul prinde viata si pluteste ca un spirit in atmosfera. E definit. Nu-i mai aduc argumente.

Si inca n-am spus nimic despre zambetul sau. Tocmai pentru ca el e sursa a toate astea.

 Deci, nu trebuie sa faca mare lucru pentru mine, mi-e de ajuns sa-mi zambeasca.

Carpe Diem

            Fa cunostinta cu mine, saruta-ma pe frunte si nu-mi spune nimic, doar da-mi o melodie de despartire, ca sa fim de la primul zambet constienti de sfarsit, de faptul ca vom inceta sa mai existam in realitatile noastre separate odata cu momentul in care intalnirea se va termina. 

           Suntem ca niste ingeri in ziua lor libera pe pamant si putem sa ne bucuram de sentimentele umane pentru un timp limitat. Nu putem decat sa fim recunoscatori pentru sansa. Si-apoi, lasa-ma sa te privesc cum mesteci cingo, cum te uiti in zare incruntat, cum imi zambesti senin miscandu-ti buzele de parca ai vrea sa-mi spui ceva, dar te razgandesti pentru ca vrei sa formulezi mai frumos. Contopeste-te cu mine. Da-mi zeci de amintiri in care universul este prea de treaba cu noi, si-apoi cand totul se va fi terminat, mai fa odata cunostinta cu mine, cu mine cea care se incetoseaza in mintea ta, si zambeste-i amintirii mele in timp ce pleci din oniricul meu si iti deschizi pleoapele.

Vreau sa fiu un copac

Mi-e dor sa fiu una cu natura. Dar eu stau intre acesti pereti pentru ca trebuie. Sau pentru ca sunt singura si nu pot sa ma plimb ca o nebuna in haosul asta de oras. In plus, vara nici nu a venit inca. Dar vad poze. Si nu stiu daca sa-mi fie ciuda pe cei care stau acum in mijlocul naturii sau sa-mi fie ciuda pe natura insasi. Ce noroc pe ea! 

    As vrea sa fiu un copac. Unul inalt. Cu toate riscurile. Vreau sa fiu un copac. Prefer sa fiu un COPAC! N-au decat sa se gainateze pasarile pe crengile mele, oamenii sa ma taie, natura sa ma chinuie. N-au decat sa-mi rupa frunzele atunci cand sunt mic, dar ce fericit voi fi cand ma vor catara ca sa-mi culeaga fructele. N-au decat sa imi cojeasca scoarta. Sa ma inunde, sa ma arda, dar voi renaste mereu si voi trai prin fiecare samanta a mea. Sa ma taie daca trebuie! Dar o bucata din trunchiul meu tot va ramane acolo unde-mi sunt radacinile. Si n-au decat sa ma planteze unde vor. Oriunde vor! Nu imi pasa. Pentru ca stiu ca oriunde as fi, nu pot fi decat sub cerul liber. Voi privi stelele cat vreau eu. Voi vedea galaxia, cometele, norii cei mai pufosi sau mai involburati, culorile cerului, apusul, rasaritul; si voi impartasi toate astea cu prietenii mei, copacii de pretutindeni. Ne vom juca unul cu celalalt trimitandu-ne vantul plin de frunze peste care vom fi scris poezii. Asa se indragostesc copacii. Si nu ma voi plictisi niciodata pentru ca voi avea mii de frunze galagioase si mii de drumeti care-mi vor trece printre ramuri in fiecare zi. Cine zicea ca un copac e singur si trist?(Eu) Si-n mijlocul desertului as fi fericit. Si pentru ca nu pot sa nu iubesc, probabil ma voi indragosti de un fir de nisip. Nu pot sa nu iubesc natura in toate formele ei. Daca as fi copac, as vorbi cu universul si sunt sigura ca indragostindu-se de mireasma mea imi va spune secretele lui. Voi simti cum ploua, cum ninge, cum fulgera, cum tuna, cum ma loveste grindina, cum ma bronzeaza razele soarelui, cum imi misuna iarba pe la picioare, voi simti cum ma gadila insectele si pasarile care mi se plimba prin coroana.
    Voi trai tot acest spectacol cu nerabdarea de a se repeta mereu. Voi fi copac, ce-mi va pasa mie daca e frig sau prea cald! Nu voi avea decat sentimente pure! Pentru ca un copac nu poate fi rau sau egoist. Un copac nu va rani pe nimeni intentionat. Voi fi acolo in existenta mea, un spectator zambaret, constant surprins de agitatia din jur si mereu nerabdator sa aud povesti. Voi avea timp sa le aud pe toate. Pentru ca un copac stie sa asculte. El nu e frustrat si nemultumit si nu duce lipsa de nimic. Pentru ca nu-si doreste multe. Daca il vezi verde si sanatos, inseamna ca e fericit! Si-atunci, cum sa nu-mi doresc sa fiu copac?  Voi fi verde, voi avea flori, fructe, voi bea apa, iar iarna ma voi dezbraca fara sa-mi fie rusine si voi trai cu tot spiritul meu miracolul vietii. Si ce mai miracol! 

                                                                                                                        Icy Fingers 

Buhuhu

Azi m-am trezit cu o durere de cap. Am visat ca auzeam un poc-poc si pentru ca nu reuseam sa-l identific si sa-l opresc, visul mi s-a transformat intr-un cosmar. Ei, dupa ce m-am trezit, constat ca poc-poc-ul provenea din realitate. Si ascult cu urechile ciulite incercand sa identific sursa pocanitului. Dura de prea mult timp si era prea enervant ca sa pot sa-l ignor. Era un sunet sacadat, constant, care se repeta la intervale egale de timp ca  o picatura chinezeasca. Initial am crezut ca sunt pasii vecinului de deasupra, dar cine se misca atata timp in camera si paseste atat de apasat si sincronic? Apoi mi-am amintit ca am auzit-o pe gazda spunandu-i cuiva ca a fost comisa o crima dedesubt, la subsol, in urma cu multi ani si ca de atunci se tot aude un sunet ca si cum ai bate in lemn cu o alta bucata de lemn. Ametita acolo in somnolenta mea, m-au luat putin fiorii si mi-am pus plapuma peste cap incercand sa mai dorm putin, dar nu am rezistat, eu care de obicei dorm bustean si ignor orice sunet pentru inca 5 minute de somn. M-am imbracat si am plecat la treburile mele. Seara cand ma intalnesc cu gazda o intreb daca a auzit si ea acel sunet si-mi spune pe un ton foarte vesel:  “ Aaa, stai linistita, e un spirit”. “Nu face doar dimineata, ai sa-l auzi si noaptea, si ziua. Au iesit si vecinii in toiul noptii in halat sa cerceteze blocul ca ii scotea din minti si pe ei, dar eu m-am obisnuit”, zice ea. Zic, “da, m-ati linistit maxim”. A spus ca o sa cheme un preot odata, dar nu prea are timp. Zic, “dar tevile le-ati verificat? Poate se leagana vreuna de la presiunea apei, sau de la vant, nu stiu.” Zice ca au cautat si vecinii cauza si n-au gasit nimic.

Astept sa vina preotul sa sfinteasca pe aici si daca se opreste zgomotul, poate, poate o sa le cred povestea :-D

Ce e viata???

Despre ce e viata pana la urma? Despre ce vrei tu sau despre ce trebuie*? (* -ma refer la regulile nescrise de societate si acele idealuri umane aplicabile majoritatii (studii,profesie,familie,casa,stop), pe care daca nu le urmezi intocmai, risti sa te transforme in "muza" barfelor de zi cu zi; Si ne cam temem de asta, ne dam noi viteji, indiferenti, dar pana la urma revenim la turma . Dar ar trebui oare sa ne pese de ceea ce cred altii? Ar trebui oare sa ne fie rusine ca nu facem ce fac si ei? Si daca alegem sa facem exact opusul, ne vor invidia ca am iesit din tiparul din care frica si monotonia vietii lor nu i-a lasat sa iasa? Isi vor imagina cum ar fi fost sa aiba indrazneala si succes, dar poate nu isi vor regreta mediocritatea pentru ca astfel sunt mai linistiti, mai feriti de gura lumii. Vai, vai, si cat e de "importanta" gura lumii, iti dai seama? Ei de ce sa riste si sa piarda, cand ar putea foarte bine sa ramana alaturi de turma si sa isi subestimeze/ingradeasca in continuare capacitatile. Oare chiar sunt multumiti de monotonia si transparenta lor? La modul general vorbesc, nu-s eu mai breaza)

E oare viata despre evolutie interioara, psihica si intelectuala? Sau despre continuitatea speciei? Ori despre a lasa ceva bun in urma sau pur si simplu a iti trai viata din plin spre satisfactia eului tau personal?  
 Ar trebui oare sa ma preocupe constant ca n-am un job bine platit? Ca poate nu mi-am gasit perechea sau, daca mi-am gasit-o, ca nu avem bani sa ne cumparam o casa; Ar trebui oare sa ma preocupe ca nu am o masina asa cum au toti?(ca poate mie nu-mi plac masinile, sunt eco si nustiu ce..sau nu mi-o permit..dooh). Ar trebui ca lucrurile astea sa fie neaparat prioritatea mea?(chiar daca fara ele esti privit ca un ratat). Si daca eu nu vreau sa ma casatoresc si nu aspir catre o casa a mea, ci mai degraba sa imi cumpar o rulota si sa boschetaresc prin lume?? O sa zica lumea"dar vai, dar vai..cum se poate asa ceva..tre' sa te asezi la casa ta..ce viata e asta??..tre sa faci copii...multi...si nu poti sa-i plimbi asa.." Si daca eu nu vreau copii? Inseamna ca n-am suflet si ca nu stiu ce presupune viata? Si daca vreau, dar nu pot sa am copii, atunci ce mai gasiti de spus? "Dar vai, dar vai..macar adopta unu." Bine, adopt. "Dar vai, dar vai..nu e copilul lor, uite-l cum arata, uite-l cum se poarta". Mda.
Suntem oameni, deci viata inseamna ceva mai mult decat o locuinta, confort, conditii de trai sau un mijloc de obtinere a unui venit din care sa iti satisfaci mofturile sau necesitatile primare etc. Nu cumva viata inseamna sa traiesti asa cum isi doreste sufletul tau, fara sa te lasi ingradit de nimic? Nu-ti trebuie mult sa faci ce-ti doresti. Un singur prieten la unison cu tine daca ai, putin mai mult curaj si optimismul ca totul va fi bine.
E nevoie de o singura persoana si poate chiar de niciuna ca sa-ti poti scoate spiritul la suprafata si sa il lasi sa-ti ghideze viata asa cum vrea, ca pana la urma esti un spirit, nu un corp. Nu esti ce vezi in oglinda. Sper ca nu esti surprins. Oglinda aia e de vina ca am uitat cine suntem. Ne-am cam incatusat multi dintre noi. Pentru ca nici macar nu ne constientizam. Punem accent pe ambalaj cand tot ceea ce reprezentam pentru ceilalti se datoreaza a ceea ce suntem in interior. Inchide ochii si gandeste-te, calatoreste, fii cine si unde vrei tu. Priveste-te pe tine insuti. Poti s-o faci fara oglinda? Da? Atunci priveste-ti si chipul. Nu-l vezi. Si nici nu-ti pasa. Pentru ca stai comod inauntrul tau. Esti un papusar care nu poate exista fara papusa lui.
 "Asa si? Care-i faza?". Niciuna. Aberam.