Totalul afișărilor de pagină

Useful information for U.K immigrants

luni, 24 iunie 2013

Scriitorul...



Ma simt ca un scriitor fara inspiratie. Un scriitor care traieste din asta. Unu lefter si disperat. Unu care sta pe scaun in fata ferestrei, in fata zecilor de blocuri si se simte ca pe o scena alaturi de multi spectatori invizibili. Este si nu este singur. Dar e interesant sa te simti supravegheat de necunoscuti care nu te pot atinge, nu iti pot vorbi si ale caror impresii, desigur, nu le poti auzi. E ca si cu Dumnezeu.
Sunt un scriitor tipic, cu ochelari, cu pungi de fast food in jur, o camera dezordonata, dar care asculta Brian Crain si priveste la cer de parca s-ar inspira din substanta lui. Ce-o fi dincolo?  Scriitorului i-ar sta bine cu un trabuc. Daca ar avea mustata. Dar n-are. Are codite ondulate si un pahar cu lapte. Scriitorul minte.
Ar vrea sa stea acum in curtea unei case albe cocotata undeva pe un deal din Grecia, cu privelistea catre o livada de portocali care se termina abrupt in stancile ce imbratiseaza Mediterana. Sa fie vremea nasoala, ca sa se poata inspira din tensiunea ei. Oricum, acolo nimeni nu s-ar grabi sa fuga din calea unei ploi de vara.
Muzica scriitorului s-a oprit, iar constientizarea realitatii l-a readus in Romania. Fuck! 
Dar nieee...Scriitorul e recunoscator pentru tot ceea ce primeste si tot ceea ce i se ia. 

Ok. Scriitorul minte.

Update 15.07.2013
Se pare ca scriitorul chiar era supravegheat. Ca urmare, acest mesaj prins cu clestisori la geam de catre vecinul de vis-a-vis. Ce era scris acolo? Ehee..asta-i alta poveste, alta mancare de peste, intr-o alta zi..





joi, 20 iunie 2013

One sunny day



Da, si ca de obicei, mi se intampla lucruri frumoase cand ma astept mai putin. Sunt atatia ingeri care roiesc in jurul meu! Majoritatea sunt trecatori, apar din cand in cand si iti insenineaza chipul. Astia sunt ingeri. Cei care au un impact revelatoriu asupra gandirii tale.
Azi m-am dus la plaja. Hodoronc tronc, mi-am pus o rochie lunga vaporoasa, mi-am luat cearsaful de pe pat, intrucat altul nu aveam si ,"imprevizibilmente", m-am indreptat catre cea mai apropiata plaja. Ma asez intre doua toplessiste. Una de vreo 25, alta de vreo 55.
Marea era agitata, auzeam oamenii cum se jucau in valuri, tipetele lor de bucurie, barfele celor de pe plaja, glumele, pescarusii. Totul se auzea intr-o surdina cum doar la mare se aude. Toate sunetele alea se aglomerau in ceva frumos ce se rasfrangea asupra mea odata cu razele blande de soare.
Si stand eu asa, toplessista de 55 de ani ma intreaba cat e ceasul. I-am raspuns. Apoi am inceput o conversatie tipica despre vreme, oras si societate. Toplessista de 25 m-a rugat si ea sa ii pazesc cearsaful cateva minute. Daca eram baiat, as fi admirat-o in timp ce intra in apa, iar la intoarcere i-as fi cerut drept recompensa pentru sacrificiul meu o iesire la un ceai cu gheata maybe. Dar sunt fata, si eram deja andrenata in discutia cu toplessista de 55.
Tot vorbind asa, imi spune ca era deprimata, sotul mort de 10 ani, ea satula de viata, plictisita, pana cand intr-o zi s-a hotarat sa zambeasca mai mult, dar nu putea face asta fara oameni zambitori in jurul ei. Cica, de fapt, ii e cam rusine sa faca topless. Initial a crezut ca am 16 ani si a ramas uimita sa afle ca am terminat facultatea. Mi-a spus ca sunt alba ca o branza. Ca sunt firava si creata ca fiica-sa si ma cheama ca pe nepoata-sa. M-a tinut de mana la plecare ca sa ma protejeze de masini si a comentat la cei din jur exact cum o fac eu, dar in gand. Tanti era un free spirit. Mi-a oferit aceleasi sfaturi si aceleasi urari ca toti ceilalti ingeri trecatori. Cred ca asa ii identific. Nimeni nu iti ureaza aiurea de bine cu atata drag. Ingerii nu sunt opulenti, nu epateaza, au doar zambetele largi si vorbesc din inima. Ea mi-a spus ca parca m-a trimis Dumnezeu in calea ei si ca e fericita ca m-a intalnit. Iar eu crezusem acelasi lucru despre ea. Ingerii se confunda adeseori intre ei. Ne-am dat intalnire data viitoare in acelasi loc pe plaja. Eu cu o toplessista de 55 de ani :) Din pacate nu ne-am mai revazut niciodata.
  Dumnezeu n-are varsta, n-are culoare, n-are bronz, n-are meserie, n-are statut social. Dar Dumnezeu are sentimente. Asadar, e loc pentru El in inima mea.

duminică, 16 iunie 2013

Realitatea e subiectiva




Uneori si adevarul e subiectiv..
Fiecare crede ca “lumea” lui e cea mai great si cea mai right. Dar lumea asa cum o privim noi este, ghici ce? Perceputa in mod subiectiv. Asa ca, prietene, nu te amesteca in lumea altora si nu fi tu “martoru lu Iehova” sa-i convertesti pe altii la “lumea” ta. Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Nu-ti bate capul. Daca stilul altora nu coincide cu al tau, daca aspiratiile lor sunt altele, visele si pasiunile la fel, daca tu vrei ceva, iar el altceva, nu-i face omului peri albi, lasa-l in lumea lui, daca aia ii aduce bucurie. Ca pana la urma nu traim doar pentru altii, nu traim sa-i facem fericitii pe ei. Asta e doar o vrajeala pe care o bagam la “inceput de drum”, ne dam putin silinta sa iasa bine, dupaia schimbam oamenii din jur, ii facem cum vrei noi si apoi le spunem “ Stii, nu mai esti ca la inceput”, “No shit??”. Si asa apar problemele. Cred ca totusi la un moment dat realitatile noastre corespund, si e misto sentimentul cand vezi ca cineva gandeste ca tine. Ei bine, nu esti singur in lumea ta! Lasa-i pe altii, pastreaza-le amintirea, dorestele binele si continuati drumul. Suntem prin natura egoisti, deci traim sa ne implinim idealurile.
Lasa frustrarea, nu ai puterea sa schimbi nimic, cel putin nu de unul singur, si chiar daca speri ca ai reusit, de fapt, fraierul ala pe care crezi ca l-ai invins e multumit in lumea lui, iar tu ai falsa impresie ca ai castigat. Nu poti sa intri in ratiunea lor. Nu poti sa ii faci sa vada viata prin ochii tai oricat ai incerca. Fii nepasator!!! Crede-ma!! Dauneaza cel mai putin!
Be positive, smile si continua sa mergi chiar si singur spre destinatia aia necunoscuta de care ti-e atat de teama. Daca n-ai sa mori pe drum, ii numai bine. Keep on walking, life is great!!!

vineri, 14 iunie 2013

Memories..





Mi-e dor sa aud cainele latrand in intuneric la trecatorii din drum, sa ies in curte si sa vad ca nu e nimeni la poarta noastra, ci doar trecuse un batran ce si-a ridicat palaria in semn de pace. Se aude in departare sunetul unui tractor sau tropaitul unui cal. Si stand acolo in bezna, mi-e dor sa privesc la orizont si sa vad sutele de luminite din satul invecinat. Sa ma uit spre cer, sa simt cum ma invart odata cu pamantul, sa raman uimita si sa-i spun pustiului de langa mine cat sunt de frumoase stelele lor. Iar el sa nu ma creada, sa rada de mine, pentru ca stelele alea sunt singurele pe care le cunoaste. Crede ca de oriunde se vad la fel si nu isi imagineaza ca ar fi speciale sau ca le va duce dorul vreodata. Mi-e dor sa simt mirosul porumbului din hambar, sa vad luna de dupa bolta de struguri, sa fie liniste si sa aud greierii. Si apoi sa deschid o portita mica si s-o las sa se inchida singura in urma mea, intr-o aglomeratie de ecouri metalice. Catelul sa schelalaie ca l-am lasat singur, florile sa tot doarma in jurul fantanii, iar pustiul sa tranteasca o usa de lemn spunandu-mi noapte buna. E posibil sa imi fie dor de sunetul trantirii unei usi din lemn batran? E posibil sa existe o varietate unica de mirosuri incarcate cu memorie? E posibil sa fim incurabili fata de unele amintiri? Sa refuzam sa traim fara a le resimti din cand in cand? Sa acceptam sa ni se ia orice, numai asta nu. Pentru ca nu cerem mult, cerem ca natura sa fie la locul ei si sa regasim lucrurile dragi asa cum erau cand am crescut pe langa ele. Daca ni s-ar lua si asta, s-ar pune capac. Am innebuni. As innebuni. Inteleg sa-mi iei persoanele dragi care au “sfintit locul”(Ioan Slavici), dar macar lasa-mi “locul” asa cum era. Si mai ales, nu ma indeparta de locul ala. Lasa-ma sa-mi fie dor de el, dar du-ma acolo din cand in cand. In simplitatea aia. N-am nevoie de renovari, de mobila noua si nici macar de o toaleta adevarata. Pune una in fundul ograzii orataniilor, da-mi un par sa pot sa ma feresc de gaste, si-mi e de ajuns. Ma fa doar sa fie si vara, sa pot sa ma plimb prin livada..


duminică, 9 iunie 2013

Psihologia zambetului sau




Nu stiu…e ceva la mijloc. Obisnuiesc sa ma conectez la endorfinele lui pe care apoi le imparte fara sa stie cu mine. E o aglomeratie de serotonina temporala. Dar cand e, e multa. Ma invaluie toata si-apoi pleaca, ma lasa cu niste melatonina. Si aia insuficienta. Dar macar imi accelereaza timpul catre el.
Parca e inutil sa scriu romane si sa definesc poetic un sentiment uman pe care il avem cu totii in diverse momente, cu diverse persoane. E clar ca nu poate fi o banalitate in asta si ca mereu cea mai frumoasa poveste e ultima. Dar toti vrem sa fim speciali, desi sentimentele sunt mereu aceleasi. Difera persoana, desigur, si asta le da unicitate.  E frumos sa fii om, un privilegiu as putea chiar spune, asta daca ar fi sa imi imaginez ca Dumnezeu a tras la biletele cand ne-a ales specia.
Scuza-mi impartialitatea. Imi place si mie romantismul. Dar uneori imi sunt prea clare lucrurile ca sa le mai dau o nuanta miraculoasa. El devine oxitocina mea! Mai concret de atat nu se poate :D  “Noi”-ul prinde viata si pluteste ca un spirit in atmosfera. E definit. Nu-i mai aduc argumente.
Si inca n-am spus nimic despre zambetul sau. Tocmai pentru ca el e sursa a toate astea.
 Deci, nu trebuie sa faca mare lucru pentru mine, mi-e de ajuns sa-mi zambeasca.



luni, 3 iunie 2013

Carpe Diem


            Fa cunostinta cu mine, saruta-ma pe frunte si nu-mi spune nimic, doar da-mi o melodie de despartire, ca sa fim de la primul zambet constienti de sfarsit, de faptul ca vom inceta sa mai existam in realitatile noastre separate odata cu momentul in care intalnirea se va termina. 
           Suntem ca niste ingeri in ziua lor libera pe pamant si putem sa ne bucuram de sentimentele umane pentru un timp limitat. Nu putem decat sa fim recunoscatori pentru sansa. Si-apoi, lasa-ma sa te privesc cum mesteci cingo, cum te uiti in zare incruntat, cum imi zambesti senin miscandu-ti buzele de parca ai vrea sa-mi spui ceva, dar te razgandesti pentru ca vrei sa formulezi mai frumos. Contopeste-te cu mine. Da-mi zeci de amintiri in care universul este prea de treaba cu noi, si-apoi cand totul se va fi terminat, mai fa odata cunostinta cu mine, cu mine cea care se incetoseaza in mintea ta, si zambeste-i amintirii mele in timp ce pleci din oniricul meu si iti deschizi pleoapele.