Totalul afișărilor de pagină

Useful information for U.K immigrants

vineri, 9 septembrie 2011

What's wrong with you, people????

Sunt o frustrata. Da. Lumea asta mare si plina de minunatii e ostila si neprimitoare in acelasi timp. Lumea asta creeaza in mintea ei idealuri pe care nu e in stare sa le respecte, creeaza povesti in care binele invinge, iar principiile morale si credinta sunt bine rasplatite.Lumea asta promoveaza speranta, dar ne ofera prea putine exemple in care speranta a mai servit la ceva. Lumea asta ne contureaza de mici un univers aproape mitic, nu ne spune din start cum e realitatea. Ea ne ascunde in spatele unei perdele magice vrand sa ne protejeze si sa ne permita sa ne bucuram de inocenta noastra, desi ulterior vom fi dezamagiti ca am fost mintiti. Vezi “Mos Craciun”. De aia suntem mereu nostalgici cand vine vorba de copilarie, pentru ca satuli de lumea asta depravata dorim sa ne intoarcem la vremurile alea perfecte in care lumea ne proteja si ne facea sa credem ca orice e posibil. Atunci educatoarea si profesorii ne indrumau spre cultura, respect, ambitie si credinta ca munca noastra fizica si intelectuala va fi rasplatita. Ei ne fac sa ii credem, ne fac sa visam, sa ne imaginam ca atunci cand vom creste vom fi inconjurati de oameni capabili, oameni demni de admirat. Ne intreaba de mici ce vrem sa fim cand vom creste mari, de parca am avea toti sansa sa facem ce dorim. Ei incearca sa ne copleseasca cu valori de parca am trai cumva in vremurile diplomatiei, de parca ei insasi ar fi niste modele de urmat. Asa erau in ochii nostri, pana am crescut si am vazut ca totul era o mare sarada. O alta poveste, un alt Mos care aduce daruri.
Din fericire, pe de alta parte nu am crescut in aceste vremuri ale nepasarii si lipsei de timp, chef etc, desi acum copiii invata inevitabil de mici cum e realitatea, li se indruga povesti, dar nimeni nu mai are cum sa ii apere de realitate. Poate ca ei vor fi mai pregatiti sa o infrunte, ei nu vor avea dupa ce sa fie nostalgici pentru ca au crescut cu ochii in calculator.
Cand eram eu la scoala, desi se presupunea ca eram un stat democratic, unii profesori erau tot cu mentalitate comunista si apelau deserori la umilirea elevilor pe holurile scolii. Nu exista elev din generatia mea care sa nu fii fost paruit, urecheat, lovit cu batul peste palme sau pus sa faca 100 genoflexiuni in fata clasei. De cea din urma eu am scapat, ce-i drept. In orice caz, am crescut cu frica. Mi se parea inuman ca pentru faptul ca mi-am uitat cariocile acasa sa fiu lovita de o femeie care se considera profesoara. Nedreptati existau. Tin minte chiar ca un elev si-a luat 20 de bete peste palme pentru ca si-a uitat caietul cu teme acasa si dupa cateva minute isi gaseste caietul in banca. Evident, nu a primit nici-o scuza si nici nu i-a suflat nimeni in palmele umflate.
Nu pot spune ca frica de bataie m-a facut sa invat mai bine. Pe mine nu, pe altii da. Asadar, si acela era un sistem prost, dar poate mai eficient.Dincolo de orice context, acei profesori isi luau in serios rolul de profesor si se simteau jigniti daca nu ii respectam invatand materia lor. Ei nu tolerau copiii prosti si lenesi. Vroiau sa fim buni, ne pregateau pentru viitor.
Imi amintesc si acum ce imagine ne creea educatoarea despre viitorul nostru. Habar n-aveam cat de infecta e lumea reala. Si crescand atatia ani sub auspiciile unor idealuri practic inexistente, ma trezesc in timpul facultatii ca lumea nu e deloc asa serioasa pe cat ma asteptam. Angajatorii nu sunt asa severi, stricti, nu tin cont de toate regulile de angajare despre care s-au scris atatea carti.
Nu am crescut in grota ca sa ma minunez acum ca lumea asta innoata in pacate. Dar parca nu-mi trecea prin cap ca am sa ies de pe bancile scolii si am sa gasesc fetele de varsta mea animatoare prin cluburi, insarcinate sau maritate pe interes, sa vad tinerii din cartier cum termina facultati si pleaca sa munceasca in strainatate. Nu ma asteptam cand eram mica sa aflu ca TV-ul meu cel drag, care imi daruia cele mai frumoase desene animate, imi e in acelasi timp si dusman. Nu credeam ca el ii va distruge intelectual pe cei din jurul meu atragandu-i sa urmareasca zi de zi incultura .Acum si desenele parca sunt mai agresive. Totul se transforma.
Nu inteleg de ce unii oameni aleg sa ramana in obscuritate, mediocritate, in loc sa continue sa evolueze. De ce ne retine TV-ul asa de mult in fata lui? Cand am putea in schimb sa facem altceva mai util pentru spiritul nostru. De ce se gasesc tot mai putini oameni cu mintea deschisa, capabili sa inteleaga lumea in care traim?
Bisericile se inmultesc, insa tot mai putini sunt cei care ii trec pragul, traditiile palesc, inocenta se transforma in desfranare. Oamenii devin tot mai ignoranti si se multumesc cu putin rezumandu-se sa ofteze si sa critice. Link
Uneori am impresia ca doar Mircea Badea ma mai intelege :)) Vede realitatea, gaseste cuvintele potrivite sa o defineasca, dar are aceea calitate de a-si vedea de viata mai departe resemnat si optimist, calitate pe care eu inca nu o posed. Probabil o sa renunt si eu curand, nu mai e mult pana sa ma convinga si pe mine viata ca nostalgia nu isi are rostul, timpul nu se da inapoi, prezentul nu poate fi schimbat de un singur gand.
P.S: Am dramatizat putin, dar defapt viata e frumoasa..Cred in ea si in posibilitatile inimaginabile pe care ni le pune la dispozitie. Viata nu e doar ceea ce orasul ofera. Viata e natura capabila oricand sa ne incarce cu energia ei. Ce e viata? Asta e alta poveste, alt articol, in alta zi.


Un comentariu: