Traditionalismul.In gradina Ghetsemani.Vasile Voiculescu

Traditionalismul este o miscare literara, manifestata in perioada interbelica, a carei ideologie se cristalizeaza in jurul revistei “Gandirea”. Atitudinea traditionalista este mai veche in cultura noastra, iar ideologia cristalizata in perioada interbelica preia elemente din orientarile antebelice samanatorismul si poporanismul. Traditionalismul interbelic se constituie in opozitie cu modernismul lovinescian.

Acest curent se caracterizeaza prin interesul si pasiunea pentru folclor, inteles ca un depozitar ideal al traditiilor unor popoare, prin cultivarea unei literaturi a satului, prezentat ca spatiu reprezentativ pentru specificul etnic, cultul spiritului religios si al datinilor stravechi.

In evolutia sa, traditionalismul romanesc cunoaste mai multe etape.

In primul rand, se impune orientarea conservatoare, traditionalista si taranista de la “Samantorul”, revista ce se caracterizeaza prin cultul fatis al valorilor trecutului, infatisarea lumii taranesti ca spatiul ideal si prin refuzul de a accepta civilizatia urbana si poezia simbolista care era considerata decatenta.

A doua etapa este cea poporanista, promovata de revista “Viata Romaneasca” aparuta la Iasi in anul 1906, si ii are ca ideologi pe Constantin Stere si Garabet, I.braileanu, cel din urma sustinand ca poezie e nationala numa in masura in care sufletul unui om poarta pecetea sufletului poporului.

A treia etapa, cea gandirista, se dezvolta in jurul revistei “Gandirea”. Aici, specificul national este definit prin ortodoxism, ideea mistica a neamului, abolutizarea autohtonismului spiritualizat si a primitivismului rural.

Ultima etapa a traditionalismului este cea marcata de o noua generatie spirituala, cea a anilor ’30 si este sustinuta de revistele “Cuvantul” si “Criterion”. Reprezentanti: Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu etc.

Doctrina lor are la baza misticismul national. Ei sustin totodata trairismul, adica acel cult al trairii plenare, autentice.

Dintre reprezentantii traditionalismului, Vasile Voiculescu isi construieste universul poetic specific, inclusiv prin accentuarea caracterului religios al liricii.

“In Gradina Ghetsemani”de Vasile Voiculescu este o poezie de inspiratie religioasa, autorul fiind inclus de G.Calinescu in gruparea “Ortodoxisti-Iconografia mistica”. Poezia face parte din volumul “Parga”.

Poem iconografic, In gradina Ghetsemani se inspira din motivul biblic al rugaciunii lui Iisus pe Muntele Maslinilor, dupa cina cea de taina.

Scena este relatata in Evangheliile dupa Matei, Marcu, Luca si infatisata in icoanele bisericii crestine.

Titlul poeziei nu fixeaza doar cadrul fizic al rugaciunii, ci denumeste spatiul sacru cu semnificatie in plan spiritual: locul purificarii lui Iisus de patimi, prin virtuti.

Compozitional, poezia este alcatuita din patru strofe cu caracter descriptiv, starea sufleteasca a lui Iisus, iar ultima amplifica suferinta care se rasfrance asupra planului exterior, al naturii.

Prima strofa reda impotrivirea omului in fata destinului, intro formulare lapidara in incipit:” Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul..”. Postura christica este tragica prin omenescul ei.”Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intruna. Verbele”lupta”,”nu primea”,”se-mpotrivea” exprima refuzul asumarii unui destin implacabil, in clipa de ezitate a fiului lui Dumnezeu. Gestul ingenunchierii nu este al unui invins, ci al rugaciunii(invocarea divinitatii)

Contrastul cromatic rosu-alb realizat prin metafore pune in evidenta zbuciumul sufletesc si conditia duala:”sudori de sange”(trupescu, suferinta fizica),”chipu-I alb ca varul. Legatura terestru-ceresc este sugerata prin versul “Si-amarnica-I strigare starnea in slavi furtuna.

Concentrarea maxima la care ajunge Voiculescu obliga la o rememorare a textului Biblic. Astfel, strofa a II-a face trimiteri la episodul in care venind la locul numit Golgota i s-a dat sa bea vin amestecat cu fiere, dar Iisus a refuzat sa bea. Si totusi, El trebuia sa implineasca soarta: “ O sete uriasa sta sufletul sa-I rupa”. In Evanghelie se precizeaza ca dupa ce a baut otetul si-a dat duhul spunand :” Sanarsitu-s-a”, in acel moment catapeteasma templului s-a rupt in doua, pamantul s-a cutremurat, mormintele s-au deschis.
Structura duala prezenta la inceputul poeziei se mentine in continuare. Paharul contine “infama bautura”, care-I produce o reactie de respingere, dar sub ea se afla dulceata, mierea cu care cineva il imbie;atractia fiind la fel de puternica, ca si respingerea cupei. Aceasta dualitate: tentativa acceptarii si refuzul paharului sortii este echivalenta cu natura duala a personajului, prin natura sa divin umana, Iisus fiind deopotriva fiu al omului si fiu al lui Dumnezeu.Poezia evidentisaza tocmai aceasta dubla identitate a lui Iisus in momentul in care trebuie sa accepte experienta mortii umane pentru a-si pastra esenta divina. Lupta cu propriul destin e teribila, desi isi cunoaste propriul destin, fiul Omului are momente de slabiciune, de ezitare.
Strofele a doua si a treia constituie o secventa poetica, realizata in jurul metaforei symbol “grozava cupa”. Dramatismul este sugerat de valoarea de superlativ a epitetelor: “mana nendurata”, “grozava cupa”, iar rezistenta la ispitire (cale a purificarii spirituale), prin epitetele “sete uriasa”,”infama bautura”. Rezistenta la ispitire implica suferinta in plan fiziologic si sufletesc: “Si-o sete uriasa sta sufletul sa-I rupa…”
Oximoronul releva interiorizarea, trecerea la o alta etapa a purificarii de patimi, de la lupta cu lumea, la lupta cu sinele: “In apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata…”. Versurile reiau imaginea infamei bauturi a ispitirii, sub forma jocului aparenta- esenta, benefic- malefic. Imaginea artistica “falcile-nclestandu-si” exprima gestul de refuz al jocului duplicitar, halucinant. Versul “Batandu-se cu moartea, uitase de viata” concentreaza sensul luptei christice: moartea trupului -; viata de apoi.
Strofa a patra constituie ultima secventa poetica, proiectia suferintei interioare asupra cadrului natural.Decorul este semnificativ, seara, care reprezinta sfarsitul zilei, fiind sugestia sfarsitului pamantesc al lui Iisus.Poetul ridica aceasta revolta a pamantului spre ceruri, utilizand personificarea si hiperbola: “Deasupra, fara tihna, se fframantau maslinii,/ Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada…”. Furtuna din ceruri se amesteca cu furtuna terestra, drama lui Iisus devenind drama universului.imaginea apocaliptica este sugerata prin sintagma “vraistea gradinii”. Mesagerii divini, ingerii, nu insotesc in mod explicit zbaterea omului, dar se remarca metafora “batai de aripi” care sustine ambiguitatea limbajului poetic: ingerii mantuirii sau ingerul mortii. Ultimul vers, “Si uliii de seara dau roate dupa prada”, intareste sugestia mortii/ imaginea thanatosului prin: simbolul “uliii”, simbolistica temporala: “de seara” si aceea a gestului: “dau roate dupa prada”.
Alegerea locului nu este intamplatoare, muntele Maslinilor fiind un symbol al aspiratiei, un loc mai aproape de cer, iar gradina devastata devine un loc pustiu, dominat de pasarile de prada ale noptii. De sus maslinii, simbol al pacii se infratesc cu lupta si soarta lui Iisus: “maslinii/ Pareau ca vor sa fuga din loc”.
Interesant este ca versurile 1,6,7,10,14 sunt marcate prin puncte de suspensie, ceea ce marcheaza intreruperea discursului liric, lasand loc meditatiei.
Iisus devine astfel expresia ideii de sacrificiu, moartea in chinuri fiind pretul pentru viata vesnica. Lupta cu soarta, pe care chiar si lui Iisus ii vine greu sa o accepte reliefeaza una din insusirile fundamentale ale conditiei umane.
Masura versurilor este de 14 silabe, ritmul iambic, rima incrucisata, se conserva o prozodie clasica, sunt prezente si cateva regionalisme”sterlici”, expresii populare “pe branci”, care intensifica dramatismul si impreuna cu alte elemente creeaza atmosfera propice in poezie.
“ In Gradina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu este o po0ezie de tip traditionalist prin inspiratia religioasa( poezie iconografica), coordonata a spiritualitatii romanesti.