Luceafarul, Eminescu, Comentariu.

Romantismul este un curent literar aparut in Franta, secolul XIX ca reactie la clasicism.Promoveaza libertatea fanteziei si a imaginatiei creatoare, respingerea regulilor impuse de clasicism, subiectivitatea.

Are ca tematica evaziunea in trecut ca respingere a realitatii obiective de care romanticii sunt dezamagiti, valorificarea naturii, peisajului;prezentarea unor eroi exceptionali care actioneaza in situatii exceptionale,conditia omului de geniu, inadaptarea la societate. Alte teme si motive romantice sunt: singuratatea, pesimismul, tristetea, nostalgia, iubirea, timpul, interesul pentru mituri si basme s.a

Reprezentantul cel mai de seama al romantismului in literatura romana este Mihai Eminescu.

Temele si motivele specifice lui eminescu sunt timpul, meditatia, cosmicul, natura etc.

Dintre operele sale amintim: Luceafarul, Sara pe deal, Revedere, Glosa, Oda(in metru antic), Floare albastra etc.

Poezia Luceafarul este considerata cea mai mare creatie a poeziei eminesciene si a poeziei romanesti in general.Poemul este inspirat din basmul “Fata din gradina de aur”,dar si din mitul zburatorului prezent in prima parte a poemului,dar intalnit si in poemul”Calin(File de poveste)”.

Poemul Luceafarul este o alegorie pe tema geniului, dar si o meditatie asupra conditiei umane duale.

Problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea constituie temele poemului.

Compozitional poemul este alcatuit din 98 de catrene si structurat in patru tablouri:1.Dragostea dintre fata de imparat si Luceafar, 2. Idila dintre Catalin si Catalina, 3. Calatoria Luceafarului spre Demiurg pentru a cere dezlegare de nemurire,4.Reintoarcerea Luceafarului de la locul lui pe cer si constatarea ca fata de imparat nu s-a putut rupe din cercul ei stramt.

Primul tablou ne prezinta o fantastica poveste de iubire intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite.

Poemul incepe cu o formula specifica basmului “A fost odata c-an povesti,/A fost ca niciodata”, iar urmatoarele versuri o infatiseaza pe fata de imparat care se indragosteste de Luceafar.Intre cei doi se infiripa o iubire puternica, printro vorbire indirecta, realizata in vis. Fascinata de stralucirea astrului, fata ii cere sa coboarein lumea ei.”Cobori in jos luceafar bland/Alunecand pe-o raza/Patrunde-n casa si in gand si viata-mi lumineaza”.Pentru a raspunde chemarii arzatoare a fetei,Luceafarul se intrupeaza”intr-un tanar voievod/Cu par de aud moale..Un mort frumos cu ochii vii”-caci nemurirea este o forma a mortii pentru muritori.Dar, tatal fiindu-I cerul si marea muma, el o invita p efata sa-I fie mireasa si sa-l urmeze in palatele lui de margean de pe fundul oceanului.

Incapabila sa-si depaseasca conditia, fata il refuza, resimtind acut diferentele dintre ei”caci eu sunt vie, tu esti mort” si mai ales”ochiul tau ma-ngheata”. Dar daca fata sau omul comun nu se pot inalta la conditia nemuritoare,Luceafarul sau geniul, este capabil, din iubire si din dorinta de cunoastere absoluta, sa coboare la conditia de muritor,”da, ma voi naste din pacat/primind o alta lege/cu vecinicia sunt legat/cu voi sa ma dezlege”

Partea a doua urmareste intrun cadrul prin excelenta terestru,idila dintre fata de imparat numita Catalina, si pajul Catalin, baiat din flori si de pripas.Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceiasi categorie: a omului comun.Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu portretul Luceafarului, devenind intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene:”viclean copil de casa”, “cu obrajori ca doi bujori”. Ca mod de expunere predominant este dialogul.Desi accepta iubirea pamanteana,Catalina aspira inca la iubirea ideala pentru Luceafar:”O, de Luceafarul din cer/M-a prins un dor de moarte”.Catalin ii propune o alternativa banala, pe masura conditiei lor de muritori.”Tu esti copila, asta e../hai si-m fugi in lume/..Vei pierde dorul de parinti/Si visul de luceferi.”

In partea a treia suntem martori la calatoria Luceafarului prin spatiul cosmic si la convorbirea acestuia cu Demiurgul pe care-l roaga sa-l dezlege de nemurire:”reia-mi al nemuririi nimb/si focul din privire/si pentru toate da-mi in schimb/ o ora de iubire”. Demiurgul nu-I poate oferi moartea pentru ca astfel ar produce moartea lumii, haosul.El ii prezinta antitetic conditia umana si pe cea divina si ii propune in schimb intelepciunea de a descifra tainele lumii, dreptatea si taria ca atribute ale puterii universale:”Ei au doar stele in noroc/si prigoniri de soarte/nu nu avem nici timp,nici loc/si nu cunoastem moarte”.Demiurgul pastreaza pentru final argumentul zdrobitor,dovedindu-I inca o data Luceafarului superioritatea sa:”Si pentru cine vrei sa mori?/intoarce-te te-ntreaba/spre acel pamant ratacitor/si vezi ce te asteapta”.

Partea a patra este construita simtetric fata de prima, prin interferenta celor doua planuri terestru si cosmic.

Se revine la idila dintre Catalin si Catalina afalti intrun crang, sub un sir de tei, in lumina lunii.Urmarindu-I Luceafarul traieste o drama in plan cognitiv si afectiv, nemaifiind capabil sa raspunda chemarii Catalinei, care I se adreseaza din nou de vreme ce ea aspira inca spre inalt, spre depasirea conditiei sale de muritoare.Constient de existenta sa eterna, el refuza sa o asculte, amintindu-I de limitele ei existentiale”cercul vostru stramt” fiind acum hotarat definitiv sa aleaga nemurirea si implicit singuratatea”traind in cercul vostru stramb/norocul va petrece/ci eu in lumea mea ma simt/ nemuritor si rece”.

Eminescu a impletit intro armonie perfecta, in poemul Luceafarul, toate genurile literare:Liric (prin exprimarea directa a gandurilor si sentimetelor poetului cu privirea la idealul de iubire),epic(prin respectarea subiectului narativ al basmului popular si imbogatirea lui cu valente filozofice profunde) si dramatic(dialogul).

De asemenea, in poem intalnim o interferenta de specii literare: idila pastorala, prezentata in tabloul al doilea prin idila dintre Catalin si Catalina; meditatie filosofica numita si “drumul cunoasterii”, in tabloul al 3lea; elegia, satira, pastelul de natura terestra sau cosmica.

Prin ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul, armonizeaza teme, motive, elemtene de imaginar poetic, atitudini romantice etc fiind considerat o capodopera intre operele eminesciene.