Totalul afișărilor de pagină

Useful information for U.K immigrants

joi, 5 iulie 2012

Lumea, Binele si Raul



Lumea ar fi mai buna daca ingerii nostri personali si-ar face simtita prezenta. Daca am avea dovada ca ei exista, ne vegheaza, comunica periodic cu noi, iar faptele noastre bune ar fi luate in calcul pentru punerea in balanta in ziua judecatii de apoi, atunci oamenii si-ar da silinta sa fie mai buni. Lumea ar fi guvernata de altruism.
Dar....am fost lasati singuri. Ingerii nu comunica cu noi, iar cei care sustin ca au vorbit cu ei sunt considerati nebuni. Rationalitatea oamenilor ii impiedica sa mai creada in minuni, in povesti ce au devenit mituri, in divinitatea care pare desprinsa dintr-un basm de adormit copii.
Din ce punct de vedere sa analizam lumea? Obiectiv, rational, insensibil? Asa, cei credinciosi ar fi cei naivi.  Cei necredinciosi ar putea fi cei care sfideaza posibilitatea existentei lui Dumnezeu, iar faptele lor le-ar putea aduce o pedeapsa grea in lumea de dincolo. Asta imi aminteste de Pariul lui Pascal :
 Crezi si exista, ai castigat totul, Nu crezi si exista, ai pierdut totul, Crezi si nu exista, n-ai pierdut nimic.
Se pare ca e mai bine sa crezi; bine sufleteste. Dar si daca ai crezut si nu exista, ti-ai privat viata de libertatea de a face tot ce vrei, fara restrictii.
Cand lumea din jur nu da doi bani pe valorile tale biblice, incepi sa renunti  la ele crezand ca e mai simplu sa te razbuni si tu in loc sa intorci si celalalt obraz, incepi sa injuri si tu in loc sa taci, incepi sa faci si tu rau in loc sa iei ceea ce ti se intampla ca pe vointa Domnului, nu te mai multumeste consolarea ca vei fi rasplatit pe lumea de dincolo. Incepi sa privesti viata ca pe ceva unic, ireversibil si incerci sa o traiesti din plin.
Putini si rari sunt cei care reusesc sa converteasca replicile dure ale vietii in sentimente pozitive, iar cei mai multi dintre ei sunt solitari, refugiati undeva in mijlocul naturii, caci contactul cu oamenii ne face s-o luam razna.
Cand eram mica il simteam pe Dumnezeu foarte aproape de mine. Crescusem cu impresia ca copiilor le sunt iertate greselile si nu aveam grija faptelor mele. Eram atenta la ceea ce fac si in orice imprejurare in care ma confruntam cu luarea unei decizii, imi aminteam de Dumnezeu, imi aminteam ca trebuie sa fac fapte bune. Atunci cand faceam ceva ce stiam ca e rau, aveam in mod obsesiv in minte ideea ca Dumnezeu ma priveste si ma rusinam. Noaptea imi faceam rugaciunea aceea memorata pe dinafara, uneori vorbeam deschis si incercam, printr-un dialog imaginar, sa ma justific pentru gandurile mele pacatoase pe care nu le puteam controla. Se intampla ca atunci cand cineva spune : nu fa aia, nu te gandi la aia, sa ma gandesc fix la ceea ce mi s-a interzis sa fac. Se pare ca e omenesc si incontrolabil. Sau ar trebui sa nu arunc vina in carca firii mele umane si sa dau vina pe existenta raului care poate pune control pe om? Ipoteza asta nu-mi place.
Ce-i drept, odata cu inaintarea in varsta, sentimentul acela de ocrotire divina m-a parasit, m-am instrainat de universul biblic la care eram conectata, m-am desprins si m-am trezit laolalta cu ceilalti. Sa fie oare un lucru bun?  M-am trezit alaturi de ceilalti in realitatea de zi cu zi si nu risc sa fiu considerata o ciudata in contextul in care nu m-as fi detasat de valorile religioase si as fi incercat sa le implementez si in vietile altora sau pur si simplu as fi vorbit des despre ele. Dar poate corect ar fi fost sa nu ma detasez. Si iar intervine teoria Pariului lui Pascal. Dar din moment ce nu avem instructiuni clare, dovedibile si actualizate cu privire la cum ar trebui sa-si guverneze omul viata, incep sa cred ca am fost lasati sa traim conform liberului arbitru. Ar fi urat din partea mea sa am pretentia sa nu fiu judecata pentru ceea ce fac in viata asta? I-as spune: hey... "Tu nu mi-ai spus clar cum trebuie sa traiesc sau daca ai facut-o, nu am fost convinsa ca dovezile din jurul meu provin de la Tine, daca ai fi aparut macar o data in fata noastra, poate lumea ar fi fost altfel'.  Dar EL poate mi-ar spune: "tu esti cea care nu si-a deschis sufletul in fata mea ca sa poata auzi vorbele Mele, tu esti cea care ai fost oarba si nu ai fost in stare sa ma vezi atunci cand eram chiar in fata ta. Tu esti cea care n-ai stiut sa ma vezi si sa ma simti in toate lucrurile tangibile si intangibile, in materia si-n energia care te-a inconjurat". Iar eu as spune: "De unde sa fi stiut? Doar pentru ca au spus unii ca e asa, nu puteam sa-i cred. Aveam nevoie de ceva concret care cu riscul de a-mi zgudui existenta, sa ma faca sa cred fara indoiala".

Un lucru stiu sigur, gandurile si faptele rele sunt invaluite de energie negativa care daca e gazduita in suflet, se reflecta malitios in atitudinea noastra si ne incarca sufletul de chin, nemultumire, tristete.
Si din moment ce faptele bune si iertarea ne fac sa ne simtim bine sufleteste, atunci e clar ca asta e cea mai buna doctrina de urmat.
Da, asta e concluzia: primiti in voi energia pozitiva ce nu-si poate avea sursa decat in lucrurile pure.

Un comentariu:

  1. pe de alta parte, nu evoluam oare de la ou la schelet (2 m sub)? si de cele mai multe ori acest Domn, pare ca refuza cu obstinatie a se mai arata dupa ce depasesti 17 ani... poate ca e bine sa tragem un ochi in curtea budistilor? astia mi se par tari.

    RăspundețiȘtergere