Totalul afișărilor de pagină

Useful information for U.K immigrants

duminică, 7 august 2011

Neomodernism.Nichita Stanescu.Leoaica tanara,iubirea.

Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic, caracterizat prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile şi expresie ermetică.

Cei mai importanti reprezentati ai neomodernismului sunt: Nichita Stanescu, Ana Blandiana,Mircea Dinescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu etc.

Nichita Stănescu se remarcă prin o mare mobilitate asupra viziunii despre iubire, natură, istorie, logos,moarte, destin , geneză, dar şi printr-un joc insolid al cuvintelor cărora le oferă materialitate şi independenţă.

Poezia “Leoaica tanara, iubirea” face parte din volumul “ O viziune a sentimentelor” din 1964, in care Nichita Stanescu, prin cuvantul poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic.

Este considerata o capodopera a liricii erotice romaneste, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei.

Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata.

Poezia “ Leoaica tanara, iubirea” este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric e puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea.

Titlul este exprimat printro metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada agresiv,”leoaica tanara”, explicata chiar de poez prin apozitia”iubirea”.

Poezia este structurata in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe.

Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, care ia forma unei tinere leoaice agresive, care ii “sare in fata” poetului, avand efecte devastatoare asupra identitatii sinelui, infingandu-si “coltii albi..in fata” si muscandu-l “de fata”. Pronumele la persoana I “mi”,”ma”,”m” potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l “pandeste-nincordare/mai demult”, dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata for a devastatoare:”mi-a sarit in fata”,” mi ia infipt in fata”,”m-a muscat..de fata” .

Strofa a II a accentueaza efectul psihologic al aceste neasteptate intalniri cu un sentiment nou, necunoscut-iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: “Si deodata-njurul meu, natura”. Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii.”se facu un cerc de-a dura/cand mai larg, cand mai aproape/ca o strangere de ape”. Poetul se simte in acest nou univers un adevarat”centrum mundi”, un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupe alte perceptii, cu o forta impresionanta.

Privirea, ca si auzil, pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, se intalta”tocmai langa ciocarlii”, sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus. Poetul este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste,” si privirea-n sus tisnii,/ curcubeu taiat in doua”, curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda cerasca, reflectat in sufletul prea plin al poetului.

Strofa a III a revine la momentul initial, “leoaica aramie / cu miscarile viclene” fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simturile se estompeaza” mi-am dus mana la spranceana, la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie”, poetul nu se mai cunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de “atacul” surprinzator al iubirii.

Poezia este o romanţă dedicata iubirii , sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stănescu, stare sufletească ce capătă puteri indefinite asupra sensibilităţii eului poetic, înălţându-1 în centrul lumii care, la rândul ei, se reordonează sub forţa miraculoasă a celui mai uman sentiment.

In finalul poeziei N.S. afirma ca iubirea este un sentiment inevitabil dar trecator.
Imaginile poetice se individualizează prin transparenţă, dinamism şi, sugestie semnificativă pentru "obiectul" iubire, întreaga poezie concentrându-se într-o unică metaforă, transformand poezia intr-un imn incantatoriu, intr-un “psalm” inchinat Iubirii.

3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru comentariu ! Desi pot aduga faptul ca ai cateva greseli ortografice , insa foarte putine. Succes in continuare !

    RăspundețiȘtergere
  3. Astea sunt eseurile mele din vremea cand am dat bac-ul. Le-am transcris aici ca sa ofer o mana de ajutor si altora, nu ca m-as ocupa de fel cu asta. Ma bucur ca ai sesizat greselile si nu ai incredere maxima in sursele de pe net!

    RăspundețiȘtergere