Modernismul.Tudor Arghezi.Flori de mucegai

Modernismul reprezinta o tendinta de innoire care include in sens larg toate acele miscari artistice de la sfarsitul secolului XIX si din prima jumatate a secolului XX.

In literatura romana, Eugen Lovinescu pune bazele modernismului prin intermediul revistei si al cenaclului “Sburatorul”.

Lirica moderna se caracterizeaza prin ambiguitate,obscuritate, cultivarea prozei obiective, dezvoltarea romanului psihologic, analitic, intelectualizarea poeziei, trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala, la o literatura inspirata din mediul citadin, adaptarea uneo formule moderne.

Unele din aceste trasaturi sunt prezente in lirica unor scriitori reprezentativi pentru aceasta perioada: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu etc.

Tudor Arghezi este considerat al doilea mare poet dupa M. Eminescu

Prin poeziile Testament si Flori de mucegai poetul isi exprima adeziunea la estetica uratului.

Volumul Flori de mucegai aparut in 1931, isi trage substanta dintro experienta de viata de-a lui T. Arghezi si anume o perioada de detentie in inchisoarea de la Vacaresti, pe motive politice.

Titlul volumului aminteste de” Les fleur du mal”(Florile raului”) a lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumos poate “creste” si din urat, asa cum florile cresc deasupra mucegaiului.

Poezia centrala volumui, aleasa ca “prefata”, este arta poetica a acestuia, asa cum Testament indeplineste acelasi rol pentru volumul Cuvinte potrivite.

Tema poeziei o constituie conditia artistului nevoit sa creeze intrun mediu ostil, intrun adevarat infern uman, care lasa urme adanci asupra acestuia.

Sub aspect structural, poezia Flori de mucegai este constituita din doua parti asimetrice: prima parte este alcatuita din 16 versuri, iar cea de-a doua este un catren.

Prima parte a poeziei pune in evidenta conditiile speciale in care se desfasoara actul creatiei: fara cele necesare scrierii “ le-am scris cu unghia pe tencuiala/ pe un perete de firida goala”, in singurate” pe intuneric, in singuratate”, fara implicarea gratiei divine” cu puterile neajutate/nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul, care au lucrat imprejurul, lui Marcu, lui Luca si lui Ioan”.

Epitetul “firida goala”, enumeratiile substantivale “ pe tencuiala”, “ pe un parete”, “ pe intuneric”,” in singuratate” genereaza ambianta nefavorabila actului poetic si generaza impresia de captivitate a sufletului.

Eul liric isi pierde simtul duratei temporale “stihuri fara an” si resimte apropierea de moarte prin senzatia “ de sete de apa/ si de foame de scrum”

“Stihurile de acum” ale poetului sunt lipsite de gratia divina, de har, de speranta pentru ca “unghia ingereasca” s-a tocit.

Credinta poetului ca actul creator v-a fi posibil” am lasato sa creasca” este zadarnica, intrucat inspiratia pare a se fi retras, totul paran de nerecunoscut” si nu a mai crescut/ sau nu o am mai cunoscut”

Simbolurile religioase(taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evangheli(Luca, Marcu si Ioan) semnificand jertfa(taurul), domnia lui Iisus(leul) si imaginea sfantului duh(vulturul)

In partea a doua a poeziei se creaza o atmosfera sumbra, apasatoare, in stil simbolist( “ era intuneric, ploaia batea departe afara”) iar poetul traieste cu acuitatea unei dureri fizice, neputinta realizarii actului creatiei” si ma durea mana ca o ghiara/ neputincioasa sa se stranga)

De aceea, sarcina creatiei, a comunicarii, este preluata de unghiile de la mana stanga, simbol al maleficului, al demonicului. Semantic, substantivul”gheara” sugereaza disperarea si chiar agresivitatea unei fiinte damnate, care se agata de orice nadejde de libertate si de supravietuire.

Sunt conturate cu precizie aversiunea, repulsia fata de vitregiile la care este supus creatorul, dar si disperarea poetului aflat in postura omului claustrat, constrans si in imposibilitatea de a-si exprima liber ideile.

Ultimul vers releva increderea poetului in fortele proprii, caci el va continua sa scrie, in ciuda oricaror adversitati ale soarte, cu”unghiile de la mana stanga”,astfel poezia reusind sa invinga timpul.

Poezia Flori de mucegai de Tudor Arghezi este o arta poetica apartinand poeziei moderniste.

Eu nu strivesc corola... Lucian Blaga

Modernismul reprezinta o tendinta de innoire care include in sens larg toate acele miscari artistice de la sfarsitul secolului XIX si din prima jumatate a secolului XX.

In literatura romana, Eugen Lovinescu pune bazele modernismului prin intermediul revistei si al cenaclului “Sburatorul”.

Lirica moderna se caracterizeaza prin ambiguitate,obscuritate, cultivarea prozei obiective, dezvoltarea romanului psihologic, analitic, intelectualizarea poeziei, trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala, la o literatura inspirata din mediul citadin, adaptarea uneo formule moderne.

Unele din aceste trasaturi sunt prezente in lirica unor scriitori reprezentativi pentru aceasta perioada: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu etc.

Lucian Blaga publica in 1919 volumul “Poemele Luminii” in fruntea caruia este asezata poezia” Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Aceasta este o arta poetica exprimand conceptia lui Blaga despre poezie si rolul poetului.

Ca specie lirica, poezia este o meditatie filosofica pe tema cunoasterii interzise de cenzura trancedenta.

In planul ideei poetice este exprimata atitudinea poetului filosof in fata cunoasterii si modalitatile de a dezvalui tainele lumii. De fapt, Blaga face referire, cu mijloacele artei, la cateva notiuni intalnite in sistemul sau filosofic: cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca.

Titlul poeziei este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice, exprimand conceptia conform careia datoria poetului este sa potenteze misterele universului, ci nu sa le lamureasca.

Accentul se pune pe confesiunea eului liric deoarece pronumele personal” eu” este prezent in fiecare dintre cele trei parti ale poeziei.

Primele doua parti ale poeziei constituie o antiteza, iar ce-a de-a treia compusa doar din doua versuri este o concluzie.

Inca din primul vers se observa dorinta poetului de a nu distruge tainele lumii in care traieste, tainele intregului univers (“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”) care este alcatuit din “flori”(natura, regnul vegetal), ochi(reprezentareauniversului uman),buze(iubirea,comunicarea interumana) si morminte(moartea)

Chiar in aceasta prima secventa este prezentata” lumina altora” ce aminteste de cei care incercand sa descopere prin cunoasterea paradisiaca(stiintifica) tainele universului, nu reusesc decat sa le adanceasca(“sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric)

Opozitia dintre cele doua forme de cunoastere-paradisiaca si luciferica-apare in aceasta prima secventa structurata la nivelul verbelor” nu strivesc”,”nu ucid”,”sugruma”. Ea se adanceste odata cu partea a doua unde apare si metafora” lumina mea” semnificand cunoasterea luciferica, specifica eului poetic, a carui prezenta este accentuata prin repetarea pronumelui personal” eu”. Prin cunoasterea luciferica poetul “sporeste”,”imbogateste misterele lumii” sugerate prin metaforele “taina,”taina noptii”,”intunecata zare”,”ne-nteles” ceea ce produce emotie puternica, extazul in fata misterelor lumii(“largi fiori de sfant mister”)

Concluzia la care ajunge poetul in cea de-a treia parte a textului poetic este ca extazul in fata tainelor lumii este posibil numai prin iubirea intregului univers, impinsa pana la identificarea cu acesta(“caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte). Iubirea in acest context nu are functie sentimentala, cu este un instrument de cunoastere, o cale de patrundere in misterele lumii prin perceperea nemijlocita, cu ajutorul simturilor, a elementelor ce o compun.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de L.Blaga este o arta poetica deoarece autorul isi exprima crezul liric si viziunea asupra lumii prin mijloace artistice fiind redate propriile idei despre poezie si rolul poetului.