Bacovia. Lacustra.

De la primul sau volum de versuri(Plumb, 1916) George Bacovia isi afirma o fizionomie distincta, conturand in poezia autohtona un univers liric original, caracterizat printro coplesitoare dezolare.

Poezia Lacustra a aparut initial in revista Viata noua, nr.1, 1903, fiind republicata in vol.Plumb(1916).

Adjectivul lacustra utilizat ca titlu semnifica o cladire construita pe stalpi la suprafata unui lac, locuinta specifica unei etape distincte a epocii preistorice.

Structura compozitionala a poeziei cuprinde 4 catrene in care predomina lexeme din campul semantic al naturii acvatice: ma, lacustra, plouand.

Principalele motivele ale poeziei sunt motivul singuratatii, motivul noptii, motivul materiei, motivul plansului, motivul golului istoric.

Incipitul face simtita prezenta eului liric prin verbul “aud” care sugereaza perceperea auditiva a universului.

Ploaia este liantul care asigura axa lirica a poeziei. Ea este un agent fertilizator al materiei, dar poetul o percepe initial ca o manifestare aberanta a naturii, ce se transforma in final intrun element terorizant.

Noaptea preluata de la romantici, dar cu alt sens, nu mai inseamna mister, ci cosmar, incertitudine.

Epitetul antepus “ de atatea” exprima durata fenomenului naturii, intensitatea in timp.

Continuitatea desfasurarii actiunii este realizata de verbele la gerunziu: plouand, plangand, tresarind.

Poetul isi manifesta starea transmitando cititorului prin universul plansului cosmic.

Are loc aparitia halucinatilor tactile: “ Si parca dorm pe scanduri ude”. Valurile ce izbesc ritmic peretii si pilonii ce stau sa se prabuseasca prefigureaza sfarsitul potential. Locuinta, transformata intro arca ce pluteste fara tinta pe valuri, intro natura intoarsa spre haosul premordial, devine simbolul tragic al fiintei.

Repetitia imaginii auditive conduce spre starea de nevroza, monotonie, iritare si creaza in acelasi timp muzicalitate.

Confesiunea lirica “ sunt singur” conduce spre ideea izolarii de o realitate ostila pentru poe.

Adverbul de probabilitate”parca” subliniaza sentimentul de incertitudine, nesiguranta prin care se vizualizeaza starea de disconfort sugerata tactil.

Refuzl suferat prin “spate” intors, invers.

Verbul “izbeste” face parte din campul semantic al distrugerii, al disconfortului fara a se schita niciun gest de aparare.

Somnul lui Bacovia presupune spaima, frica, nevroza, zvarcolirea, cosmarul de a fi pierdut legatura cu lumea, cu uscatul.

Din punct de vedere semantic incertitudinea este ascunsa in spatele verbului “mi se pare”.

Intre poet si preistorie e o distanta imensa temporara, iar impresia pe care o lasa este cea a intoarcerii in timp.

Golul istoric reprezinta o metafora ce defineste distante dintre poet si restul lumii, golita de sens.

Din nou realitatea este perceputa prin senzatii care traduc efectul apei, efectul ploii, “atata ploaie” finalizandu-se cu distrugerea locuintei, prabusirea ei.

Epitetul “grei” introduce starea de apasare sufleteasca generand astfel prabusirea.

In ultima strofa versurile se repeta.

Eseu-"Simbolismul.Bacovia.Plumb."

Scurt si la subiect!

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a secoului XIX ca reactie impotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovand conceptul de poezie moderna. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care in 1886 a publicat un celebru articol manifest “Le symbolisme”

Simbolismul constituie inceputul poeziei moderne si il are ca profesor pe Charles Baudelaire, iar ca maestri pe Paul Verlaine, Stephane Mallarme si Arthur Rimbaud, creatorii unui limbaj poetic, deveniti modele ale poeziei moderne.

Poetii acestui curent literar cultiva simbolul si sugestia, ei pornind de la ideea ca farmecul poeziei consta in a sugera o idee, un sentiment, si nu in a-l numi explicit.

Poezia simbolista pune accentul pe starile indefinite, neclare, valorifica conceptele de reverie si nostalgie, manifesta preferinte pentru culori, pietre pretioase, utilizand foarte des conceptul de corespondenta.

Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, tristetea, plictisul, golul, moartea etc.

In literatura romana simbolismul s-a manifestat aproape sincronic cu simbolismul european, avandu-I ca reprezentanti pe Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Stefan Petica si George Bacovia.

Poezia lui George Bacovia este expresia cea mai elocventa si mai durabila a simbolismului autohton, cu toate temele, motivele si tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european.

Poezia simbolista “Plumb” deschide volumul cu acelasi titlul definindu-l in totalitate. Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnicilor de repetitie, cromatica si dramatismul trairii eului liric etc.

Titlul poeziei este simbolul” plumb” care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea sufocanta, universul monoton.

Tema poeziei o constituie conditia poetului intro societate lipsita de aspiratii si artficiala, ostila si stranie.

Textul este structurat in doua catrene constituite pe baza lexemului “plumb” care este reluat in sase din cele opt versuri.

Cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si cavou, si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: persoana I a verbelor “stam”, “ am inceput”, persoana I a adejectivului posesiv “amorul meu”.

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant.

Elementele decorului funerar sunt:” sicriele de plumb”, “vestamantul funerar”,”florile de plumb”, “coroanele de plumb”, artificii funerare tipice pentru mica burghezie de provincie.

Repetarea epitetului “de plumb” are multiple sugesti(cromatica, fizica-de apasare) insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.

Lumea obiectuala(florile) in manifestarile ei de gingasie, este marcata de impietrire: “flori de plumb”etc.

Vantul este singurul element care sugereasa miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii: “Si scartaiau coroanele de plumb”.

Spatiul temporal nu este sugerat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului.

Strofa a II a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia sau moarte afectivitatii:”dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul” intors” constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum spune Blaga, de intoarcerea mortului cu fata spre apus.

Eul liric isi priveste sentimentul ca un spectator. “Aripile de plumb” presupun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea.

Incercarea de salvare este iluzorie: “Si-am inceput sa-l strig”

Starea de solititudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei “stam singur”, care alaturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.

Instrainarea, impietrirea, izolarea, solititudinea, privirea in sine ca intr-un strain, se circumscriu esteticii simboliste.

Prin toate aceste aspecte: atmosfera, muzicalitate, folosirea simbolurilor, a sugestiei si a corespondetelor, poezia “Plumb” se incadreaza in lirica simbolista.